Ce face minerul. Am vorbit cu minerul care a ieșit de sub pământ să salveze un oraș din România prin film

6 august - Ziua minerului | AGERPRES • Actualizează lumea.

Aglomerație mare la Cabana Postăvaru Raul Cizmaşiu are 40 de ani, e miner de când se ştie, iar soţia lui şi cei doi copii depind de salariul său.

Miner - Wikipedia

Între timp, dosarul de ucidere din culpă are primii suspecţi - trei şefi ai Complexului Energetic Hunedoara. Raul Cizmașiu, miner supraviețuitor: Tot timpul și în fiecare lună va veni o dată de 5 în care îmi voi aduce aminte, va veni luna octombrie în fiecare an, n-o să fie ușoară, dar nu pot să fac nimic.

A fost o chestie de o secundă, două în care nu am apucat decât să strig fugiți, că se închide totul pe noi și murim aici. Sunt gândurile care îl macină în fiecare zi pe Raul Cizmașiu, singurul miner care a supraviețuit accidentului ce ce face minerul minerul la Lupeni de la finalul lui octombrie A pierdut doi prieteni în mină.

Am coborât în mină și am înțeles cât de praf e viața de miner

El însuși ce face minerul rămas blocat 12 ore sub tone de cărbune și fier. Raul Cizmașiu, miner supraviețuitor: Mi-am retrăit toate momentele din viața mea.

rata bitcoin în dolari în timp real opțiuni cumpără binar

După cinci ore, îmi puneam problema că n-o să mai vină nimeni să ne ajute să ne scoată de acolo. La cinci luni de la tragedie, Raul Cizmaşiu a revenit în mina care i-a ucis colegii.

Am vorbit cu minerul care a ieșit de sub pământ să salveze un oraș din România prin film

Are 40 de ani şi altceva nu ştie să facă: şi-a petrecut în subteran mai bine de jumătate de viaţă. După tragedia din octombrie, autoritățile au promis dotări mai bune în subteran.

Raul nu are încă putere să coboare la de metri sub pământ, în locul în care şi-a pierdut prietenii. Miner de la Lupeni: E tot la fel, e tot subteran, nu s-a schimbat nimic, stați liniștită. Miner: S-au adus stâlpi noi, nu-i, nu-s probleme. Reporter: Ce face minerul acum sunt mai sigure abatajele?

Miner: Da, mai sigure. Cristian Roșu, lider sindicat mina Lupeni: S-au mai adus niște materiale, s-au mai adus niște stâlpi de susținere, s-au mai făcut câțiva pași în direcția asta, bineînțeles că nu suficienți.

valoarea pe termen lung a unei opțiuni este posibil să câștigați recenzii pe internet

Ancheta procurorilor a continuat și ea, în ultimele cinci luni. Trei oameni din conducerea Complexului Energetic sunt cercetaţi pentru ucidere din culpă. Darius Roman, purtător de cuvânt, Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani: Brânzan Dumitru, în calitate de director la EM Lupeni, Balia Cristian Giani în calitate de inginer șef de producție și Chiuzan Cosmin, director Direcția Minieră CEH au dobândit calitatea de suspecți, le-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile.

Nevoit să revină în locul care l-a traumatizat: minerul rănit la Lupeni s-a întors la muncă

Andrada Velciov, jurnalist Digi Lucrările făcute de mineri au produs fisuri în stratul de cărbune, iar cantitatea mare de huilă de deasupra abatajului nu a mai putut fi susținută de stâlpii și grinzile din subteran. Pentru Raul Cizmaşiu, găsirea unor vinovați nu schimbă cu nimic situaţia.

idei de a câștiga bani pe internet de la câștiguri reale pe internet retragerea banilor

Raul Cizmașiu, miner supraviețuitor: Eu tot așa voi rămâne, cu traumele, cu care trăiesc și în momentul de fațăcolegii mei nu-i mai am, chiar dacă este vinovat x sau y. Din decembrie, exploatarea va intra în programul de închidere. Salariul mediu al unui miner nu depășește 2.

cum să câștigi opțiuni binare video opțiuni binare cu opțiune expert cont demo

Informațiiimportante